Florentino Perez, acuzații grave îndreptate spre UEFA: „Am primit amenințări și insulte!”. De la ce a pornit totul

Florentino Perez, acuzații grave îndreptate spre UEFA: „Am primit amenințări și insulte!”. De la ce a pornit totul
  • Publicat:

Florentino Perez speră în continuare că SuperLiga Europei va exista și spune că UEFA continuă să facă tot posibilul să blocheze acest proiect.

Președintele lui Real Madrid, în vârstă de 76 de ani, este omul care a propus înființarea SuperLigii Europei, dar forul european de profil a „sugrumat” din start această inițiativă. Proiectul mai are acum, în afara clubului din capitala Spaniei, numai doi adepți, FC Barcelona și Juventus, dar oficialul nu renunță la visul său.

Acesta susține, însă, că reprezentanții UEFA sunt în continuare hotărâți să nu permită înființarea acestei competiții și acuză că a fost amenințat și jignit.

Florentino Perez, acuzații grave îndreptate spre UEFA: „Am primit amenințări și insulte!”

UEFA a făcut tot posibilul să îl blocheze proiectul lui Florentino Perez, care a vrut să înființeze SuperLiga, o competiție care ar fi urmat să reunească cele mai importante echipe din Europa, însă într-un format cu circuit aproape închis.

Președintele lui Real Madrid nu a renunțat la idee și susține acum că reprezentanții forului continental au ajuns la amenințări și insulte.

„Ei vorbesc (n.r. contestatarii proiectului) numai despre formatul SuperLigii, însă acceptă mult prea ușor ca regulile fair-play-ului financiar să fie driblate de către anumite cluburi. Sunt nereguli pe care le cunoaștem cu toții și care nu sunt sancționate. În loc să se concentreze asupra acestui subiect, ei continuă să vorbească despre formatul SuperLigii, spunând din nou și din nou că această competiție nu ține cont de meritul sportiv.

Am primit din partea celor de la UEFA amenințări și insulte. SuperLiga nu a avut niciodată un format fix stabilit. Obiectivul SuperLigii este acela de a revitaliza fotbalul european”, a declarat Florentino Perez în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele lui Real Madrid l-a luat, apoi, la țintă și pe Nasser Al-Khelaifi, președintele European Club Association.

„Recent, președintele ECA, Nasser Al-Khelaifi, care este și președintele lui PSG, a spus că lui Real Madrid îi este frică de concurență. Trebuie să îi amintesc cine este Real Madrid: cel mai titrat club din istoria fotbalului, iar competiția este în ADN-ul nostru”, a conchis Florentino Perez.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×